“Pecetea va fi impusa dupa cel de-al
treilea razboi mondial!”
“Iubiţi fraţi
întru Hristos, Pe data de 13 martie am vorbit cu Părintele Efrem(PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona)) la Mănăstirea Sfântul
Antonie din Arizona. Pe lângă multele păcate şi neascultări ale mele i-am
transmis mesajul şi îngrijorarea Părintelui Iustin de la Petru Vodă. Am
amintiri foarte plăcute despre sfinţenia şi ospitalitatea obştii monahale de la Petru Vodă şi dragostea
ce ne-a arătat-o Părintele Iustin. [n.tr. - în anul 2005] Am fost rugaţi atunci
să vorbim despre câteva lucruri şi în particular despre semnele timpurilor.
Unii dintre fraţi, la momentul respectiv, erau de părere că cipurile/cardurile
sunt într-un fel echivalentul pecetei fiarei din Apocalipsă. Bineînţeles că nu
am fost de aceeaşi părere şi am insistat că posesia unui asemenea card nu ne
separă de Harul Divin. Ni s-a atras atenţia că însuşi Cuviosul Paisie
Aghioritul s-ar fi referit la acelaşi lucru [n. tr. - pierderea harului].
Înţeleg acum
că fraţii noştri români sunt forţaţi de către Comunitatea Europeană să-şi
demonstreze “buna purtare” şi să folosească cea mai nouă tehnologie (cipurile
biometrice) în scopuri de identificare (buletine, premise de conducere,
paşapoarte, ş.a.m.d.). Din nefericire această tehnologie se foloseşte în
Statele Unite şi Grecia. Puternica demonstraţie a vrednicului întru pomenire,
Înalt Prea Sfinţitul Hristodulos [n. tr. - mitingul din Salonic de acum câţiva
ani când milioane de greci au răspuns apelului Bisericii Ortodoxe a Greciei] a
rămas fără roade deoarece după ce a strâns milioane de semnături a renunţat
brusc, fără nici un motiv evident.
În timpul
spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie
îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă
acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi înstrăinează de Biserica lui
Hristos. Răspunsul Părintelui a fost categoric: „Nu, în nici un caz! Aceasta nu
este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial!
Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru
folosirea acestei tehnologii!” (Comentariile mele bazate pe învăţăturile
sfântului şi învăţatului meu părinte Atanasios Mitilinaios + 2006).
Sunt de
aceeaşi părere cu Părintele Iustin că această tehnologie este un
înaintemergător al sistemelor ce vor fi folosite într-un sfârşit la însemnarea
oamenilor cu semnul fiarei. Ne îndreptăm către un Guvern Mondial ce va fi
instituit după un război mondial precum spune Părintele Efrem. Cu toate
acestea, Semnul Fiarei, – care va fi deplina acceptare a duhului lui Antihrist
– va fi o acţiune voită şi conştientă de dedicare şi devotament faţă de acest
nou dezvăluit dumnezeu! Pecetea nu va avea nici o semnificaţie dacă va fi
impusă unei persoane prin simplă forţă, unei persoane aflate într-o stare de
inconstienţă fie pe un pat de spital, în timpul somnului sau pruncilor. Pecetea
finală, precum şi Botezul creştin nu este ceva magic. Necesită aderarea cu
adevărat la perceptele credinţei. Oamenii vor accepta pecetea deoarecea vor
crede de fapt că Hristos din Nazaret a fost un filozof, un mare învăţător
ş.a.m.d., dar nu divin precum conducătorul apocaliptic al lumii. Pentru că
aceasta să se întâmple trebuie întâi să capitulam în întregime ecumenismului,
sinistrul amestec al tuturor religiilor ce va fi înlocuit într-un final de
religia lui Antihrist. De aceea Hristos întreba cu tristeţe: „Dar Fiul Omului,
când va veni, va găsi, oare, credinţa pe pământ?” (Luca 18:8).
Oamenii vor
pierde credinţa în persoana Dumnezeu-om a lui Hristos. Cu toate că vremurile
noastre sunt pline de păcate nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei
deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut.
Vremurile
sunt coapte totuşi pentru a învăţa, a educa şi a încerca să-i trezim pe fraţii
noştri şi pe cei din lumea întreagă prin orice mijloace posibile. Şi, deşi cred
că ar fi lăudabil pentru evlavioşii noştri călugări, preoţii şi mirenii
înaintaţi duhovniceşte, să reziste implementării acestei tehnologii astfel
încât să creeze o vâlvă ce ar putea fi folositoare în trezirea oamenilor, nu
putem impune această acţiune voluntară publicului general.
De asemenea
îi dau dreptate Părintelui Iustin că timpul martirajului e acum! Trebuie să
vorbim credincioşilor noştri despre pericolele acestea şi trebuie să-i pregătim
să aleagă moartea de 1000 de ori în locul vânzării sufletelor pentru câţiva
euro, pentru câteva păstăi de roşcove care în curând le vor provoca o
indigestie teribilă precum află acum sărmanii greci. Ceea ce nu au reuşit să
realizeze turcii în 400 de ani [n. tr. - de ocupaţie a Greciei], au reuşit
roşcovele Uniunii Europene în mai puţin de 30 de ani. Grecul de rând trăieşte
astăzi o viaţă de idolatrie şi respiră duhul antihristului. Asta nu are nimic
de a face cu buletinele electronice, ci cu robia faţă de patimile trupeşti.
Trebuie să izgonim duhul lui antihrist din vieţile noastre şi să începem să
trăim viaţa lui Hristos. Curăţindu-ne inimile şi practicând smerenia îl vom
avea pe Hristos în inimile noastre, Care va lupta cu uşurinţă împotrivă
duşmanilor noştri cu mâna Sa atotputernică.
Un Post
binecuvântat şi o Înviere fericită."
Constantine Zalalas
15 martie, ‘09 Arizona .
P.S. Daca aceasta scrisoare ajunge la Parintele Iustin
, il rog sa ma ierte pentru egoism si indrazneala si il mai rog sa se roage
pentru familia mea. In loc sa-mi plang pacatele incerc sa-i invat pe altii”.
publicat de Mănăstirea Sadova, Dolj
publicat de Mănăstirea Sadova, Dolj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu