Minunile Maicii Domnului

Cuprins: a.Minunile Maicii Domnului, 
                b.Pecetea va fi impusă după al treilea război mondial

                c.Despre adevăr şi înşelare

                d.Istoric

Minunile Maicii Domnului

Certarea şi miluirea iudeilor necredincioşi, la Adormirea Maicii Domnului

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos sa mute din lumea aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preacurata, la viata cea cereasca si prea fericita, ca sa împarateasca cu Dânsul vesnic, dupa cum I se cuvenea, a poruncit ca sa se adune Apostolii - din toata lumea de pe unde se aflau risipiti, propovaduind cuvântul cel de mântuire, în satul Ghetsimani, unde era Preasfânta ca s-o înmormânteze. Atuncea dar, cu dumnezeiasca voie si chemare, i-au rapit norii si s-au aflat toti într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei, care vazându-i pe dânsii, s-a bucurat foarte. Si a spus lor cum ca s-a apropiat vremea ca sa se duca sa se veseleasca împreuna cu Fiul ei si Stapânul. Si dupa ce a grait câte a avut de grait, sfatuindu-i si învatându-i si i-a mângâiat, dupa cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, asezându-se cu trupul ei cel prea slavit, si cu totul prea cinstit pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe dânsii, si si-a dat prea sfântul ei suflet în mâinile cele preacurate ale vesnicului Dumnezeu.

 Atunci, dupa porunca ei, Apostolii au luat acel prea sfânt pat si mergând cu buna rânduiala si evlavie, cântau într-un glas cântarea cea de iesire. De asemenea si sfintii îngeri împreuna o petreceau pe pe Doamna si Împarateasa lor, si cântau nevazut, si o laudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în vazduh.

Iar iudeii cei zavistnici si necredinciosi, aratând ca întotdeauna urîciunea pe care au avut-o catre Domnul si rautatatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începator de viata al Nascatoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor sa-l arunce la pamânt si sa necinsteasca lacasul cel cu totul cinstit si dumnezeiesc.

Dar îndata i-a ajuns dumnezeiasca osânda pe îndraznetii aceia, caci când s-au apropiat au orbit toti. Iar unul dintre dânsii, mai obraznic, a îndraznit cu nerusinare, nepriceputul, de a apucat acel sfintit pat, vrînd sa-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însa sfintii îngeri n-au suferit ca sa se faca o ocara ca aceasta la cortul cel împaratesc, ci au pedepsit cu dreptate nerusinarea si obraznicia lui, taindu-i nevazut mâinile lui, care au ramas spânzurate de pat, întru privire prea înfricosata si jalnica a tuturor celor de fata. Iar cel ce a patimit aceasta, plângea tânguindu-se cu amar.

Deci, Petru ca un urmator al Învatatorului sau, s-a milostivit si s-a întristat pentru lacrimile acestuia, si apropiindu-se i-a zis lui: Crede cu toata inima ta ca aceasta este cu adevarat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a nascut dintru dânsa fara de samânta, si atunci vei cunoaste puterea ei, ca sa-ti iei iarasi mâinile tale.

Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: Cred, Doamna mea, si marturisesc caci cu adevarat si fara de stricaciune ai nascut pe Stapânul si Mântuitorul meu Iisus Hristos, Fiul Adevaratului Dumnezeu si Parintelui. Atunci sfintitul Petru l-a apropiat la mîinile cele taiate, si punându-le pe dânsele la locurile lor (o înfricosata minune!) s-au lipit mai presus de fire, dupa cum si mai înainte cu minune au fost taiate si toti au slavit pe Dumnezeu si pe Preacurata Stapâna. Iar ceilalti care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, desi erau aspri si vârtosi la inima, însa ca sa-si ia vederile au marturisit cu lacrimi pacatul lor, si au crezut în Domnul. Dupa care Petru a zis lor: apropiati-va si voi cu ochii vostri de haina ei, si ca o Maica a milei se va milostivi ca sa va vindece.

Deci, dupa ce au facut asa, si ei de asemenea au vazut. Si cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, multumirea catre Fecioara? Toti o laudau, pâna ce au ajuns în Ghetsimani, si îngropând trupul cel prea curat, au ramas acolo trei zile auzind laudele îngerilor. Pâna ce s-a luat trupul sau si s-a înaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Fiului ei si Mântuitorului nostru. Si sa nu i se para cuiva de mirare, cum ca trupul acela primitor de Dumnezeu a murit si a fost pus în mormânt, caci daca Fiul ei a primit a se îngropa, cum sa nu patimeasca asemenea si Preasfânta lui Maica? Cu cuviinta era dar sa intre si ea în mormânt, si de acolo sa se duca în rai, pentru ca sa credem si noi cum ca din pamânt avem sa ne sculam când va veni Domnul. Dar pe când noi intram în mormânt spre dezlegarea trupului si spre stricaiune, pentru ca sa se dsezradacineze pacatul din el, trupul cel prea curat si Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zamislire sfintit de Duhul Sfânt, nimic n-a patimit în mormânt, ci îndata s-a ridicat de Fiul ei la ceruri si împarateste împreuna cu Dânsul vesnic, în slava aceea negraita si netâlcuita veselie de care o! de ne-am învrednici si noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugaciuni.

Amin!

Împăratul trufaş adus la pocăinţă prin cuvântul Maicii Domnului

Un împarat plin de trufie, a poruncit sa fie sterse din Sfânta Evanghelie, acele cuvinte pe care Maica Domnului le-a rostit catre Elisabeta: "Coborît-a pe cei puternici de pe tronuri si a înaltat pe cei smeriti" (Lc. 1, 52), socotind ca pe dânsul nu-l va surpa nimeni din scaun. Dupa aceea, mergând sa faca baie într-un lac, în timp ce se afla în apa, dezbracat, hainele fiind pe mal, vine un Înger al lui Dumnezeu, care luând chipul împaratului si îmbracându-se cu hainele lui, a plecat cu slugile împaratului la palat. Si s-a urcat pe tron.
Împaratul iesind din apa si negasindu-si hainele lui, s-a îmbracat în niste trente de cersetor ce i-au fost lasate în loc si a plecat spre palatul sau împaratesc. Ajungând aici, a început a se mânia si a striga ca el este împaratul, si ca va pedepsi pe cei ce si-au batut joc de dânsul. Dar slugile necunoscându-l, si crezându-l ca este nebun, râdeau si îsi bateau joc de un asemenea stapân. Acelas lucru s-a întâmplat si cu Iovian împaratul, pe care la fel l-a umilit Dumnezeu.
Împaratul vazând acestea, si-a adus aminte de trufia sa si si-a plâns pacatul sau, caindu-se pentru ceea ce a vrut sa faca. Dupa aceasta umilire, îngerul-împarat l-a chemat la sine, i-a dat hainele înapoi si l-a sfatuit ca de aici înainte sa nu se mai trufeasca. Dupa aceea asezându-l în scaunul sau împaratesc, s-a facut nevazut.

Maica Domnului salvează pe monahul patimaş

Un monah oarecare era chelar intr-o chinovie, si impartea vin fratilor. El avea multa evlavie catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, nelipsind niciodata de la slujba bisericii, fiind osirdnic la slujbele lui cele sufletesti, dar nelenevos si la cele trupesti ale calugarilor. Insa iubea vinul, sarmanul! Si fiindca avea slujba aceea, de multe ori bea mai mult decat altii.
Intr-una din zile a cinat si a baut pana cand s-a imbatat si a cazut in asternutul sau. In ceasul Utreniei era adormit, insa auzind toaca, s-a sculat cum a putut ca sa se duca la biserica. Pentru ca, dupa cum am zis mai sus, el avea mult dor de cele dumnezeiesti, si nu voia sa se lipseasca niciodata de adunarea cea de mantuire a fratilor.
Deci, mergand putina departare de los, cu greu inainta spre biserica, pentru ca il durea capul de betie, insa pentru dorul pe care il avea, se ducea inainte. Atunci diavolul, prefacandu-se in chipul unui taur, venea inaintea lui si se arata cum ca vrea sa-l loveasca cu coarnele, insa monahul nu s-a speriat si facandu-si cruce, vrajmasul s-a departat putin. Si iarasi inchipuindu-se, s-a facut caine negru si-l impiedeca, sa nu mearga mai departe, dar facandu-si cruce ca si mai inainte, se ducea. Iar cand a ajuns la poarta bisericii, s-a facut dracul leu prea infricosat si s-a pornit asupra lui sa-l rupa. Atunci, aratandu-se o femeie preafrumoasa a izgonit pe dracul, mustrandu-l pe dansul cu ingrozire, cum de a indraznit sa faca rau robului ei. Apoi, apucand pe monah de mana, l-a dus la chilia lui, zicandu-i: "Pazeste-te de acum inainte sa nu te mai imbeti, daca doresti sa te mantuiesti; marturiseste-ti pacatul acesta la cutare duhovnic, si sa faci canonul care ti-l va da". Iar monahul a intrebat-o pe dansa, cine este, de a facut atata bunatate cu el? Iar ea a raspuns: "Eu sunt Maica lui Iisus Hristos!" Acestea auzindu-le el, a cazut la pamant cu frica multa, ca sa I se inchine, dar ea s-a facut nevazuta.
Deci, a plans de bucurie si s-a aflat in ceasul acela sanatos si nevatamat de betie. Marturisindu-se cu sarguinta si cu dinadinsul, dupa porunca cea dumnezeiasca, a pazit canonul si s-a departat de vin, dupa cum s ecada sa faca fiecare crestin care se biruieste de aceasta patima. Si care nu se va marturisi cu de-amanuntul, sa stie ca se va munci.
Toti sunt datori sa se pazeasca de multa bautura, ca de mare desfranare. Deschide-ti ochii vostri, cei ce iubiti betia, si va siliti ca sa va departati de ea, pentru ca sa nu va lipsiti de vesnica veselie si indulcire. Pe care, dea Dumnezeu, ca noi toti sa o dobandim, pentru rugaciunile cele bine primite ale pururea Fecioarei Maria, Nascatoare de Dumnezeu.

Amin.

Icoana prea frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu

Un monah oarecare se linistea în muntele Eleonului. El avea o icoana prea frumoasa a Nascatoarei de Dumnezeu, în chilia lui, la care avea multa evlavie. Si I se ruga în fiecare zi cerând ca sa-l izbaveasca de dracul curviei. El avea atâta razboi de la aceasta patima, ca nu-l lasa nici ziua nici noaptea si îl avea atât de biruit, încât se primejduia sa cada si în fapta. Deci, îndata ce se aprindea în inima lui vapaia aceea vatamatoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la Sfânta Icoana, si rugându-se în lacrimi, se prapadea sminteala trupului.
Desi bine vedea vrajmasul, cum cu ajutorul Nascatoarei de Dumnezeu, fratele se izbavea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea. Si într-o zi, stând afara din chilie, i-au venit iarasi viclenele gânduri. Deci, vrând sa alerge catre rugaciune dupa obisnuinta lui, vazu cu ochii aratat pe diavolul, caruia îi zise: "Până când, vrajmasule al adevarului, vrei sa ma ispitesti? Nu ai cunoscut socoteala mea, cum ca nu ma supun? Pentru ce în zadar ma muncesti?"
Raspuns-a lui diavolul: "Eu pe multi altii mai îmbunatatiti decât tine am biruit, si voiesc sa te fac si pe tine sa te biruiesti mai pe urma, caci nu ma lenevesc, nici alta slujba decât aceasta nu am. Însa daca vei face ceea ce îti voi zice tie, voi înceta sa te mai supar".
Iar acela a zis: "Ce voiesti sa fac?"
Raspuns-a lui dracul: "Cu înlesnire si putin lucru este ceea ce îti cer tie. Dar fa juramânt, cum ca nu vei marturisi altcuiva, si îti voi spune".
Iar pustnicul, ca un om neînvatat si fara rautate ce era, pentru dorul ca sa se izbaveasca de acest fel de razboi, s-a jurat ca sa nu spuna altcuiva.
Deci, i-a zis lui vicleanul sarpe: "Sa nu te mai închini de acum icoanei ce o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afara din chilie, si eu de acum nu te voi mai supara".
Iar monahul a zis: "Mâine îti voi da raspuns pentru aceasta".
Dupa care dracul facându-se nevazut, monahul se sfarâma cu gândurile, nestiind ce sa faca din doua. Si avea mare necaz si scârba, mai ales pentru ca s-a jurat ca sa nu marturiseasca nimanui. Caci divalolul cel prea viclean s-a silit sa-i încuie usa, ca sa nu întrebe pe vreun dascal care sa-l învete despre greseala cea mai mica, sau cea mai mare dintre ele.
Însa în ziua aceea a venit în munte Avva Teodor Eliotul, care era iscusit în Sfintele Scripturi si deprins în faptele bune, din ispitele dracilor, si câti îl întrebau luau mare folos sufletesc. Deci, ducându-se si monahul cel înselat, i-a vestit lui pricina; iar Avva l-a canonisit greu pentru juramânt, apoi i-a zis lui: "Nu stii cum ca vrajmasul nu scoate vreodata, pe cineva din pacat mare ca sa-l arunce în pacat mic, ci totdeauna în mai mare primejdie-l prapastuieste? Care mai mare faradelege este, decât ca sa nu te închini Stapânei celei Prealaudate? Mai mic pacat este sa curvesti de mii de ori, decât sa te lepezi de Nascatoarea de Dumnezeu cea pururea Fecioara. Deci, sa nu asculti de acum mai mult pe vicleanul diavol, ci o roaga pe Dânsa si Ea îti va ajuta, ca sa-l rusinezi pe el."

Dupa aceea plecând pustnicul de la Avva si ajungând la chilie, l-a întâmpinat dracul, zicându-i:"O! Batrânule rau, au nu te-ai jurat mie, ca sa nu spui nimanui orice îti voi zice tie? Sa stii ca pentru calcarea de juramânt ai sa te muncesti, si eu nu voi înceta pâna în sfârsit a te ispiti".

Iar calugarul a raspuns: "Vrajmasule al binelui, si preaînrautatitule, ori curvar de voi fi, ori jurator strâmb, nu me vei judeca tu, ci numai Dumnezeu si Stapânul, Fiul pururea Fecioarei, de care zici sa ma lepad. Însa eu nu te voi asculta. Si acum poti sa faci cu mine ce vrei; darul Ei îmi va ajuta si ma va izbavi de ispitele si crusele tale".

Atunci dracul s-a facut nevazut, iar monahul facând o iconita mica, dupa chipul Icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna. Si de atunci n-a mai putut sa-l supere vicleanul, ci a petrecut toata viata lui cu fapte bune, si s-a învrednicit fericirii celei ceresti, pe care sa dea Bunul Dumnezeu ca si noi toti sa o dobândim, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine slava în veci, Amin.

Maica Domnului scoate din iad pe ucenicul Cuviosului Pavel

Acest prea fericit Parinte Sfânt, ne istoriseste aceasta, zicând: "Am avut un ucenic foarte lenes, care mai cadea si în alte pacate felurite, fara ca eu sa stiu. Dupa ce a murit ma rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului, sa-mi descopere în care loc se afla. Rugându-ma eu asa fierbinte multe zile, am vazut în vedenie pe ucenic tinându-se de doi oarecare. Neferecitul ucenic era ca o piatra, sau caramida, de la cap pâna la picioare, neavând nici cum vreo lucrare, a sufletului sau a trupului. Aceasta vazând-o eu, m-am mâhnit mult. Îndata mi-am adus aminte de cuvinteleStapânesti, când a poruncit sa-i lege mâinile si picioarele aceluia care nu avea haina de nunta si sa-l arunce în întunericul cel mai dinafara. Venindu-mi în sine din uimire, am început sa ma mâhnesc mult si sa ma amarasc. Dadeam milostenie, faceam Liturghii, rugam ziua si noaptea pe prea Puternica Împarateasa si pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca sa-l miluiasca. Am postit de multe ori, cu toate batrânetele mele.

Dupa multe zile, vad pe Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, zicându-mi: "Ce ai Pavele de te mâhnesti?"

Eu i-am raspuns: "Pentru fratele, stapâna mea, ca l-am vazut muncindu-se". Ea mi-a zis: "Nu m-ai rugat ca sa ti-l arat? Iata am ascultat rugaciunea ta". Eu am raspuns: "Asa este Doamna mea, dar nu vreau sa-l vad si sa ma mâhnesc".

Atunci mi-a zis iarasi prea Laudata: "Du-te dar si pentru ostenelile tale, smerenia, lacrimile si dragostea ta, am sa si-l arat iarasi ca sa te veselesti".

Trecând o zi, vad pe fratele venind catre mine, cu totul vesel si plin de bucurie. El îmi zise plin de veselie: "Rugaciunile tale Parinte au mijlocit catre Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu (ca mult te iubeste), si a rugat pe Mântuitorul si m-a dezlegat din legaturile vrajmasului, în care eram legat mai înainte. Acestea zicându-mi, văd si pe Preasfânta, zicând catre mine:  Te-ai încredintat acum, rugatorule pentru fiul tau?" Eu am zis: "Asa Stapâna! Foarte multumesc iubirii Tale de oameni". Atunci iarasi mi-a zis: "Du-te, dar adu-ti aminte totdeauna de fratele tau, în rugaciunile tale, milostenii si aduceri (de jertfe) facând ca pre mult foloseste pe mort milostenia si aducerea (de jertfa la Sfântul Altar) cu credinta."

Biruind razboiul curviei de cinci ori, de cinci ori s-a încununat

Doi frati au fost trimisi de la manastire, la ascultare. Ei calatoreau împreuna, rugându-se fiecare lui Dumnezeu. Ajungând la locul destinat, s-au apucat de lucru, asupra unuia din ei, s-a ridicat razboi de la diavolul, de cinci ori, ca sa pacatuiasca. El sculându-se facea rugaciune, si nu s-a lasat biruit de gânduri, dar a fost suparat tare de patima. Întorcându-se ei catre Parintele lor duhovnicesc, fata fratelui aceluia era tulburata.

Fiind întrebat despre cauza tulburarii, acela a pus metanie si a raspuns: "Roaga-te Parinte pentru mine, ca am cazut în curvie". Apoi I-a povestit, cum a fost luptat de gânduri. Batrânul fiind vazator cu mintea, vedea pe capul ucenicului sau, cinci cununi. Cunoscându-I lupta si biruinta lui asupra patimii si a diavolului, care o ridicase asupra lui, i-a zis: "Îndrazneste fiule, ca nu te-ai biruit; ci, mai vârtos, ai biruit cu acea împotrivire, ca n-ai savârsit pacatul".

Fratele, prin credinta în Dumnezeu si evlavia ce o avea catre Maica Domnului, a fost ajutat sa biruiasca de cinci ori, ispita divoleasca si astfel, s-a încununat de cinci ori, cu darul lui Dumnezeu.

Orice patima sau ispita diavoleasca biruita de noi cu ajutorul lui Dumnezeu si osârdia noastra bine chibzuita, este o cununa stralucita, cu care ne încununam de sus.

Maica Domnului salvează din înec o femeie săracă care a născut

În largul oceanului este un ostrov ce se cheama Tumva. În acel ostrov era o biserica, zidita în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail. La praznuirea hramului acestei Manastiri, se aduna mult popor, de prin multe parti. În aceea vreme, la un praznic, mersera pe mare multi oameni si femei. Între ele era si o femeie sarca, însarcinata, care era aproape sa nasca. Deodata se stârni o furtuna mare. Oamenii înspaimântându-se cumplit s-au coborât în barci si s-au îndreptat spre ostrov, lasând pe acea femeie în mijlocul valurilor.

Fiind învaluita de mare primejdie, plângea si se ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfântului Arhanghel Mihail sa o scape din primejdie. În acel moment i s-a aratat ei Maica Precista, care a scos-o din valurile marii si a dus-o într-un loc fara de grija, unde a nascut prunc. Dupa ce s-a asezat marea, femeia vazându-se scoasa pe mal, a spus oamenilor toate. A spus cum n-a lasat-o Maica Precista sa se înnece în mare; ci ca o milostiva a mântuit-o de la moarte.

 Maica Domnului îndeamnă la pocăinţă, pe calugărul ce a facut mult bine bisericii Sale

Sfântul Ierasm, calugarul de la Pecersca, a avut multe comori mostenite de la parintii sai, pe care le-a dat bisericii Maicii Domnului. Dupa aceea, cu îndemnarea vrasmasului sufletesc, a început a petrece viata necuvioasa, lenevindu-se la rugaciune, la post si la alte bunatati sufletesti. În acea vreme îmbolnavindu-se, era aproape sa moara. Atunci i s-a aratat lui Maica Domnului tinând în brate pe Hristos ca Prunc si i-a zis lui: "Ierasme, fiindca tu ai împodobit biserica mea cu icoane, eu înca voi cere Fiului meu, ca sa te primeasca si sa vietuiesti în Împaratia lui, numai scoala-te din starea în care te afli si te pocaieste de pacatele tale, facându-te schimnic, caci peste trei zile te vor lua la mine".

Auzind acestea, Ierasm si-a marturisit pacatele sale în fata tuturor fratilor calugari, parându-i rau de tot ce a facut. A treia zi, dupa fagaduinta Maicii lui Dumnezeu, a plecat din aceasta viata urcându-se la cer, pentru a intra în locasul cel de veci.

  Maica Domnului salvează prin Sfânta 

Icoana pe pictorul ce era să se prabuşească

În tara Flandrei, un pictor evlavios picta icoana Maicii Domnului, pe cât putea mai frumos; iar pe capetenia diavolilor, cum putea mai urât. Odinioara s-a aratat lui duhul cel necurat si s-a laudat cu mare mânie, ca-l va pedepsi de va mai zugravi chipul lui atât de urât.

Pictorul, din acel ceas si mai mult s-a îndemnat a supara pe duhul cel rau prin acest lucru. Într-una din zile, pe când lucra la pictarea unei biserici si se afla sus pe schela, avea de executat chipul Maicii Domnului cu Dumnezeiescul Prunc în brate.

El lucra cu multa râvna si dragoste, cautând sa redea Chipului Sfânt, cele mai nobile si placte trasaturi; iar pe mai-marele diavolilor din contra, l-a pictat cât s-a putut mai monstruos, sub picoarele Sfintiei Sale.

Pe când lucra la terminarea acestei Icoane, aflându-se sus pe schela, deodata, din ispita diavoleasca, s-a pornit în biserica un vifor mare, care i-a surpat toata schelaria de sub el, fiind în pericol sa se prabuseasca. Vazând pericolul în care se afla, mai înainte de a cadea a strigat cu glas mare catre Maica Domnului sa-l salveze. În acea clipa, chipul ei din Icoana a întins mâna si l-a sutinut pe pictor, pâna ce oamenii au venit în ajutorul lui.

Astfel, intervenind grabnic, Maica Domnului salveaza de la moarte sigura pe robul ei, care, ca drept multumire, a lucrat cu si mai mare dragoste si râvna, la împodobirea bisericii cu Chipuri Sfinte.

Fraţi certaţi împăcaţi de Maica Domnului

Într-o chinovie, din îndemnarea diavolului, s-au certat doi fraţi. Deci unul, ca un îmbunătăţit şi dreptcredincios ce era, îl iertase pe celălalt şi se ruga pentru sufletul lui, pe când acesta se mândrea şi spunea egumenului minciuni, a zis că tovarăşul lui ar fi făcut un păcat de ruşine. De aceasta luând cunoştinţă monahul cel cucernic, s-a mâhnit foarte şi s-a ruşinat, neputând să sufere o clevetire ca aceea. însă neavând în oameni nădejde, ci la Atotputernicul Dumnezeu şi la Preacurata lui Maică, a alergat la darul lor ca sa-i ajute, pentru ca să nu se ruşineze de fraţii săi.

Deci într-o dimineaţă, când se cânta Utrenia, văzu pe clevetitorul său stând în strană cu neruşinare, aproape de el, nicidecum căindu-se pentru nedreapta lui clevetire. Atunci fratele fiind biruit de mâhnire, neputând să-l vadă, a plecat din biserică şi ducându-se într-un Paraclis, a căzut la pământ rugându-se cu lacrimi şi zicând: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor deznădăjduiţi şi ajutorul celor neajutoraţi, grăbeşte şi mă izbăveşte de clevetirea cea nedreaptă, că dacă nu va apuca înainte darul tău, nu găsesc alt ajutor".      

 Acestea zicând, a văzut pe Preasfânta că şedea aproape de sfinţita masă, împreună cu un drept şi încuviinţat bărbat. Iar fratele privind la ei cu frică şi cu evlavie, i-a văzut că s-au închinat către răsărit când au cântat cântăreţii: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh". După care întorcându-se Stăpâna către dânsul, i-a zis privind cu faţa lină: "Să nu te mâhneşti mai mult, că m-am rugat pentru tine Fiului meu şi a luminat pe vrăjmaşul tău ca să se căiască de păcatul lui, pentru ca să nu se muncească, iar tu ca să te izbăveşti de nedreapta clevetire". Iar el a zis: "Te rog pe Tine, Doamna mea, spune-mi cine este Sfântul acesta care şade împreună cu Tine şi pentru ce acum vă închinaţi?" Preasfânta i-a răspuns: "Acesta este Ioan Evanghelistul, fiul meu cel dăruit de Stăpânul când era pe Cruce. Şi să nu te miri că ne-am închinat lui Dumnezeu, pentru că totdeauna când voi oamenii cântaţi aici pe pământ laude şi slavoslovii Sfintei Treimi şi noi cei din Împărăţia Cerească ne închinăm şi împreună ne bucurăm pentru slava cea care cu cuviinţă şi după datorie se dă Preaslăvitului Dumnezeu; şi ne aplecăm cu evlavie capetele, închinându-ne Făcătorului şi Mântuitorului nostru". Acestea zicând, s-a înălţat la ceruri Împărăteasa Atoate, lăsând în urma ei o aşa bună mireasmă, încât toţi s-au minunat. Iar clevetitorul acela, din mirosul acelei bune miresme desăvârşit umplându-se, a mărturisit înaintea tuturor nedreapta clevetire.

Deci, monahul cel cucernic, povestindu-le cu de-amănuntul vedenia şi ducându-se la biserică unde s-a arătat Stăpâna, ieşea încă bună mireasmă din marmura pe care stătuse cu preacuratele sale picioare; pe care marmoră scoţând-o, a păstrat-o şi păzit-o totdeauna ca pe nişte moaşte sfinte, pentru aducerea aminte de minunea pe care a făcut-o Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu.

Pentru ale cărei rugăciuni, o! de am dobândi fericirea cerească! Amin  

Mănăstirea Sadova

Pecetea va fi impusa dupa cel de-al treilea razboi mondial

 “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al treilea razboi mondial!”

     “Iubiţi fraţi întru Hristos, Pe data de 13 martie am vorbit cu Părintele Efrem(PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona)) la Mănăstirea Sfântul Antonie din Arizona. Pe lângă multele păcate şi neascultări ale mele i-am transmis mesajul şi îngrijorarea Părintelui Iustin de la Petru Vodă. Am amintiri foarte plăcute despre sfinţenia şi ospitalitatea obştii monahale de la Petru Vodă şi dragostea ce ne-a arătat-o Părintele Iustin. [n.tr. - în anul 2005] Am fost rugaţi atunci să vorbim despre câteva lucruri şi în particular despre semnele timpurilor. Unii dintre fraţi, la momentul respectiv, erau de părere că cipurile/cardurile sunt într-un fel echivalentul pecetei fiarei din Apocalipsă. Bineînţeles că nu am fost de aceeaşi părere şi am insistat că posesia unui asemenea card nu ne separă de Harul Divin. Ni s-a atras atenţia că însuşi Cuviosul Paisie Aghioritul s-ar fi referit la acelaşi lucru [n. tr. - pierderea harului].

     Înţeleg acum că fraţii noştri români sunt forţaţi de către Comunitatea Europeană să-şi demonstreze “buna purtare” şi să folosească cea mai nouă tehnologie (cipurile biometrice) în scopuri de identificare (buletine, premise de conducere, paşapoarte, ş.a.m.d.). Din nefericire această tehnologie se foloseşte în Statele Unite şi Grecia. Puternica demonstraţie a vrednicului întru pomenire, Înalt Prea Sfinţitul Hristodulos [n. tr. - mitingul din Salonic de acum câţiva ani când milioane de greci au răspuns apelului Bisericii Ortodoxe a Greciei] a rămas fără roade deoarece după ce a strâns milioane de semnături a renunţat brusc, fără nici un motiv evident.

     În timpul spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi înstrăinează de Biserica lui Hristos. Răspunsul Părintelui a fost categoric: „Nu, în nici un caz! Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!” (Comentariile mele bazate pe învăţăturile sfântului şi învăţatului meu părinte Atanasios Mitilinaios + 2006).

        Sunt de aceeaşi părere cu Părintele Iustin că această tehnologie este un înaintemergător al sistemelor ce vor fi folosite într-un sfârşit la însemnarea oamenilor cu semnul fiarei. Ne îndreptăm către un Guvern Mondial ce va fi instituit după un război mondial precum spune Părintele Efrem. Cu toate acestea, Semnul Fiarei, – care va fi deplina acceptare a duhului lui Antihrist – va fi o acţiune voită şi conştientă de dedicare şi devotament faţă de acest nou dezvăluit dumnezeu! Pecetea nu va avea nici o semnificaţie dacă va fi impusă unei persoane prin simplă forţă, unei persoane aflate într-o stare de inconstienţă fie pe un pat de spital, în timpul somnului sau pruncilor. Pecetea finală, precum şi Botezul creştin nu este ceva magic. Necesită aderarea cu adevărat la perceptele credinţei. Oamenii vor accepta pecetea deoarecea vor crede de fapt că Hristos din Nazaret a fost un filozof, un mare învăţător ş.a.m.d., dar nu divin precum conducătorul apocaliptic al lumii. Pentru că aceasta să se întâmple trebuie întâi să capitulam în întregime ecumenismului, sinistrul amestec al tuturor religiilor ce va fi înlocuit într-un final de religia lui Antihrist. De aceea Hristos întreba cu tristeţe: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţa pe pământ?” (Luca 18:8).

    Oamenii vor pierde credinţa în persoana Dumnezeu-om a lui Hristos. Cu toate că vremurile noastre sunt pline de păcate nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut.

      Vremurile sunt coapte totuşi pentru a învăţa, a educa şi a încerca să-i trezim pe fraţii noştri şi pe cei din lumea întreagă prin orice mijloace posibile. Şi, deşi cred că ar fi lăudabil pentru evlavioşii noştri călugări, preoţii şi mirenii înaintaţi duhovniceşte, să reziste implementării acestei tehnologii astfel încât să creeze o vâlvă ce ar putea fi folositoare în trezirea oamenilor, nu putem impune această acţiune voluntară publicului general.

      De asemenea îi dau dreptate Părintelui Iustin că timpul martirajului e acum! Trebuie să vorbim credincioşilor noştri despre pericolele acestea şi trebuie să-i pregătim să aleagă moartea de 1000 de ori în locul vânzării sufletelor pentru câţiva euro, pentru câteva păstăi de roşcove care în curând le vor provoca o indigestie teribilă precum află acum sărmanii greci. Ceea ce nu au reuşit să realizeze turcii în 400 de ani [n. tr. - de ocupaţie a Greciei], au reuşit roşcovele Uniunii Europene în mai puţin de 30 de ani. Grecul de rând trăieşte astăzi o viaţă de idolatrie şi respiră duhul antihristului. Asta nu are nimic de a face cu buletinele electronice, ci cu robia faţă de patimile trupeşti. Trebuie să izgonim duhul lui antihrist din vieţile noastre şi să începem să trăim viaţa lui Hristos. Curăţindu-ne inimile şi practicând smerenia îl vom avea pe Hristos în inimile noastre, Care va lupta cu uşurinţă împotrivă duşmanilor noştri cu mâna Sa atotputernică.

      Un Post binecuvântat şi o Înviere fericită."

Constantine Zalalas

15 martie, ‘09 Arizona .

P.S. Daca aceasta scrisoare ajunge la Parintele Iustin , il rog sa ma ierte pentru egoism si indrazneala si il mai rog sa se roage pentru familia mea. In loc sa-mi plang pacatele incerc sa-i invat pe altii”.

publicat de Mănăstirea Sadova, Dolj

Despre adevăr şi înşelare

            

Povaţă

        

 “Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fi bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc. Fi prieten cu toti oamenii, dar fi sigur în cugetul tău. Fi părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fi departe de toate.De nu eşti făcător de pace, fi măcar iubitor de îmbunare.De nut e poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor asupra păcatelor, măcar să nut e mandreşti faţă de cei vinovaţi. De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednicii de pace te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase.” (Cuvinte despre nevoinţe ale Sfântului Isaac Sirul, Filocalia X).

Despre adevăr şi înşelare

        „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri… şi ne izbăveşte de cel rău”. Noi facem această cerere ori de căte ori rostim rugăciunea Tatăl nostru.

Şi de ce o facem ? Pentru că dorim să ne izbăvim de uneltirile celui rău, ale diavolului, dar şi de tot cel ce are voinţa rea şi care este astfel rău.

Dar oare dorim cu adevărat acest lucru, sau mereu ? Nu ! Căci adeseori căutăm să slujim păcatului care se arată în chipul a diverese plăceri ori avantaje, sau ca mijloc eficient de rezolvare a problemelor, adică ne înşelăm.

Suntem zilnic şi în multe chipuri înşelaţi. Dar de cine? În primul rând de cel rău, de diavolul, care lucrează prin duhurile lui necurate, prin oamenii de lângă noi, prin gânduri,prin simţămintele inimii,prin vise, prin năluciri, prin trup, prin lucrurile şi făpturile lumii, dar nu ca un stăpân a toate : la oameni, acolo unde au cale liberă prin păcatele lor, iar la lucrurile neînsufleţite , ori la făpturile necuvântătoare unde li se îngăduie de Dumnezeu.

Înşelarea este despărţirea de Dumnezeu ; şi ea a venit în lume ca urmare a păcatului primilor oameni şi se menţine prin păcatele noastre, vindecându-se prin refacerea legăturii cu Dumnezeu, adică prin ascultarea de Hristos şi de Biserica Sa.

Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare ; unii se socotesc de pe acum sfinţi, alţii zic că se descurcă şi fără Hristos şi Biserica Sa şi fără Tainele ei, alţii cad în fanatism, socotind calea personală de mântuire cea adevarată.

Dar şi noi care vrem să urmăm tradiţia Sfinţilor parinţilor noştrii bolim de înselare în diferite chipuri cum sunt : ura, mânia, cuvinte nesocotite, invidia, nerăbdarea la slujbe bisericesti şi la rugăciune, judecarea aproapelui, bănuiala, clevetirea etc.

Să luăm aminte la înşelarea în lucrarea rugăciunii care poate fi foarte gravă.

Cum trebuie să ne rugăm ? Cu luare-aminte la cuvintele rugăciunii , dar fără a ne închipui pe Dumnezeu ori pe sfinţi şi fără a filosofa.Filosofarea în rugăciune depărtează atenţia omului  de la Dumnezeu, îndreptăndu-i atenţia spre tema cugetată.

Mare primejdie este imaginaţia la rugăciune, omul închinându-se imaginatiei sale şi nu lui Dumnezeu ;   cel ce se roagă astfel poate ajunge la îndrăcire şi la boli psihice.

În vremea rugăciunii el îşi imaginează Împărăţia lui Dumnezeu ori locul de osândă, pe Mântuitorul, pe Maica Domnului ori pe sfinţi şi se aprind de o evlavie falsă privind la propria sa imaginaţie, pe care o modelează după mintea sa, dând loc uşor şi celei diavoleşti ; aceasta se înfierbântă cu o râvnă falsă îşi aprinde sângele şi închipuirea , căzând în fals extaz, în amăgirea de sine, în mulţumire de sine, făcându-se pradă înşelării diavoleşti.

Dintre ei unii ajung proroci mincinosi sau după o viaţă aparent duhovnicească cad în păcate mari.

Noi trebuie să ne rugăm fără închipuire, crezând că Dumnezeu ne priveşte şi ne judecă cu iubire;iar dacă El va vrea să dăruiască cuiva o vedenie o va face fără conlucrarea imaginaţiei celui în cauză şi cu roadele Duhului Sfânt în inima lui.

Să ne rugăm trecând vama imaginaţiei şi vama raţiunii căzute, căutând la iubirea lui Dumnezeu, dar şi la dreptatea Lui, căutând statornicia în rugăciune, pacea sufletului, inima înfrântă şi smerită, plânsul duhovnicesc, vederea propriilor păcate şi responsabilităţi şi nu pe ale altora;cei ce vorbesc de iubirea lui Dumnezeu neglijând smerita cugetare şi plânsul duhovnicesc, mai ales căzând în păcate mari, se află în înşelare.

Prin rugăciune, smerenie, osândirea de sine şi nu a aproapelui dar în acelaşi timp păzindu-ne de el, ne păzim de înşelarea diavolească.

Înşelarea diavoleasca înseamnă stăpânirea diavolească, care poate avea forme grave ca: posedarea minţii, când omul socoteşte adevărate învăţături străine de Evanghelie, posedarea trupului, când trupul suferă de plăceri exagerate şi perverse ori de neputinţe fizice, fără cauze trupeşti(oboseală, răni, simptome de boală fără germeni bolii) adevărate sau chiar de mişcări dezordonate şi înfricoşătoare, spasme.

Despre asemene cazuri de posedare a trupului avem exemplu în pericopele evanghelice; dar şi în zilele noastre există demonizaţi, atât cu trupul , cât şi cu sufletul; văzând-o mai uşor în cei posedaţi cu trupul să o înţelegem şi în cei cu sufletul, şi să o înţelegem chiar şi în noi.

Sfinţii Părinţi ne învaţă că duhurile necurate pot intra chiar şi în trupul omului, dar nu în sufletul lui; pe suflet îl războieşte din afară;iar diavolii lucrează în om în măsura în care omul le dă drepturi, păcătuind.

Să luăm împotriva lor armele pe care Domnul ni le-a dat: rugăciunea şi postul. Şi nu numai pe ele ci şi toate virtuţile; dar acolo, unde se lucrează o virtute, se lucrează şi celelalte şi invers, acolo unde se lucrează o patimă răsar şi celelalte.

În rugăciune se cuprind toate faptele bune ale omului, iar postul conduce la răstignirea faţă de lume şi la dăruirea faţă de Dumnezeu.

Să lucrăm rugăciunea în chip neîntinat şi   curat,  iar postul  ca o jertfă adusă lui Dumnezeu, nu ca o dietă sau un scop în sine.

Rugăciune, postul şi toate faptele bune îl fac pe om bineplăcut în faţa lui Dumnezeu, dar numai în Biserică, în unirea cu Sfintele Taine, cu întreaga biserica şi cu Dumnezeu Însuşi, iar cel ce nu ajunge aici este pe cale înşelării.

În înşelare sunt cei ce zic: eu mă rog acasă, nu am nevoie de Sfânta Liturghie; dar în Sfînta Liturghie este prezent Hristos şi lucrător prin Sfintele Taine şi prin taina cuvântului.

În Sfânta Liturghie ni se aprind inimile şi ni se deschid ochii minţii.

Prin Sfânta Liturghie suntem în comuniune şi unire cu întreaga biserică, care este Trupul lui Hristos.

De Dumnezeu nu ne apropiem ca indivizi separaţi , ci ca membrii ai Bisericii  încorporaţi la Trupul lui Hristos.

Chiar biserica ca locaş are o mare importanţă, ca închipuind Împărăţia lui Dumnezeu şi având prin sfinţire un har deosebit.

Iar înaintea  Sfântului potir cu Sfintele lui Hristos Taine şi prin Împărtăşirea cu Ele suntem în locul şi în starea la care am fost destinaţi de Dumnezeu la Începutul creaţiei; adică înaintea lui Dumnezeu şi în comuniunea cu El, prin Dumnezeu - Omul: Iisus Hristos. Mare este Taina Sfintei Liturghii şi la ea ajunge cel ce este purtat de Duhul Adevărului; de aceea mare păcat este lipsirea nebinecuvântată de la Sfânta Liturghie, şi mare primejdie.

  

    Mânăstirea Sadova, Dolj